Ce înseamnă un regim de viată sănătos pentru copilul meu ?

Doamnelor și domnilor !

Mă bucur să mă aflu în această seară aici cu dumneavoastră. și vă mulțumesc pentru participare!

Mă numesc Dan Paraschiv și mi-ar plăcea să va spun doar câte ceva lucruri despre mine.Sunt părinte ca și dumneavoastră.Am trei copii.De peste douăzeci de ani sunt medic specializat în bolii de nutriție. Astăzi eu voi  încerca cu argumente să vă răspund la  întrebarea pe care mi ați adresa-o : Ce înseamnă un regim de viață sănătos pentru copilul meu ?

Nu îmi doresc un discurs plictisitor.Doresc doar să punctez și să atrag atenția asupra unor aspecte importante privind alimentația copiilor noștri.

Din păcate, cultura noastră românească pune accent pe mâncatul mult…O viată sănătoasă începe din primii ani de viată.Părinții sunt responsabili de alegerea alimentelor, de stabilirea cantității și a orarului meselor, și exemplul lor se regăsește și în alegerile de stil alimentar și de viată făcute de copil .Îmbunătățirea comportamentului nutrițional începe cu evaluarea comportamentului dumneavoastră și cu identificarea principiilor, valorilor și convingerilor dumneavoastră privind nutriția și modul în care doriți să o îmbunătățiți.

Aşa cum adulții au dreptul să le placă sau nu un anumit produs alimentar, și copiii trebuie ascultați atunci când refuză în mod sistematic o anumită mâncare. De asemenea, trebuie crezuți dacă spun că s-au săturat; până la 5 ani, reflexul de foame și senzație de sațietate le semnalizează perfect cantitatea de mâncare de care au nevoie, aşa că insistența dumneavoastră ca ei să mănânce tot din farfurie nu face decât să le modifice instinctele naturale și să-i predispună la obezitate.

Dragii mei ! Unul din patru copii români suferă de obezitate, arată cele mai recente statistici, care ne îngrijorează pe noi toți. Vreau să atrag atenția că prevalența obezității s-a triplat în rândul noilor generații în ultimele două decenii .România a ajuns pe locul al doilea în Europa la obezitate infantilă. Sunt statistici alarmante.Obezitatea apare,  de la vârste foarte fragede, din cauza creșterii consumului alimentar și diminuării majore a efortului fizic, atât din punctul de vedere al activităților zilnice, care sunt desfășurate mai mult în fața calculatorului sau a televizorului, cât și în ceea ce privește lipsa sportului din rutina zilnică.

Nu există mai multe stiluri de a mânca în mod corect, ci doar un singur fel: mâncatul sănătos. Atunci când mâncam sănătos slăbim în mod natural, fără a tine vreo dieta. Toți copiii ar trebui sa mănânce sănătos, indiferent dacă sunt normo-ponderali sau supraponderali. Atunci când un copil se confruntă cu probleme de greutate este datoria noastră sa îl ajutam atât să învețe să mănânce sănătos, cât și să își rezolve problemele emoționale care apar atunci când copilul simte că are o problemă. Chiar dacă nu arata întotdeauna, copiii supraponderali suferă din cauza problemelor de greutate, pe care le pot interpreta ca o forma de eșec și care le pot aduce deseori atitudini ostile și jignitoare din partea celorlalți copii și implicit excluderea din anumite grupuri.

Alimentația bogată în special în glucide, zaharuri, în toate ţările mai civilizate a dus la o creștere a populației obeze.

 Dragii mei , vă rog din suflet să rețineți un lucru deosebit de important pentru sănătatea copilului nostru !!! La copiii mici nu se dă zahăr! Principalul motiv este că va da obezitate, tulburări de metabolism, diabet. Copilul îşi poate lua necesarul glucidic din făinoase, din cereale. Necesarul de zahăr îl poate lua şi din fructe. Bananele, perele, pepenele galben, cireşele, piersicile – făcute piure sau tăiate în bucăţi mici pot fi adăugate în preparatele copiilor, iar astfel ei vor mânca mai mult şi chiar mai bine.

Curmalele stafidele, caisele, prunele,merișoarele,smochinele,goji,stafide – uscate natural cele fără zahăr și fără conservanți, dacă le hidratăm în apă și le facem ca o pastă pot fi baza multor sosuri sau chiar adăugate în mâncare. Copiii, în special cei mici, vor mânca orice găsesc acasă. De aceea este foarte important să se controleze mereu rezervele de mâncare – și să se aibă grijă ca ele să conțină doar gustări și alimente sănătoase.

Nu folosiți mâncarea ca recompensă întrucât mâncarea  poate deveni una la care copilul poftește constant și în viitor va mânca mai mult din acest fel.Dulciurile oferite ca recompensă îl învață pe copil că acestea sunt mai bune decât alte mâncăruri

Obezitatea infantilă se asociază cu factori de risc cardiovascular, diabet de tip 2, probleme ortopedice, tulburări psihice, rezultate școlare sub medie și nivel scăzut de stimă de sine.60% dintre copiii obezi vor deveni adulți obezi, cu toată cohorta de riscuri pentru sănătate asociate obezității.

Până la vârsta de 1 an nu sunt permise: albușul de ou, căpșunile, ciocolata, mezelurile, alimentele care conțin conservanți sau coloranți artificiali și aditivi alimentari, sucurile acidulate. Adaosul de sare sau zahăr la prepararea hranei pentru copil crește riscul de hipertensiune arterială sau diabet zaharat la vârsta de adult. 

Bunicii spun de multe ori că puțin din fiecare aliment doar pe buzele bebelușului nu are cum să îl afecteze. Răspunsul însă îl pot vedea chiar ei când de la o intolerantă la lactoză, la miere sau chiar și un produs sărat, situații care pot provoca neplăceri rezolvate la urgențe. Toate greșelile legate de alimentația copilului le facem din dorința de a-i da acestuia să mănânce tot ceea ce este mai bun și mai sănătos. Nici nu ne dăm seama când exageram și când ajungem să facem rău, fiind foarte convinși că facem bine.

Stomacul copiilor este mic, deci sunt obligatorii trei mese principale în fiecare zi și două gustări între mese. Pentru gustări, puteți folosi lapte,unt de arahide, fructe, brânză, cereale ( fulgi de porumb,ovăz,grâu,orz ) , iaurt, în locul produselor preambalate bogate în zahăr, grăsimi saturate și calorii.

De asemenea, este important de reținut că până la vârsta de 6 ani, majoritatea copiilor vor prefera fructele și legumele crude, crocante, în locul celor gătite și moi.

Copiii au mai multe papile gustative decât adulții (le pierdem pe măsură ce înaintam în vârstă). Ceva care nu este picant sau sărat pentru tine, poate fi extrem de sărat sau picant pentru copilul tău. Asa că acorda-i credit atunci când spune că nu-i place un anumit aliment. Multe legume au un gust amar, resimțit din plin de copii, cum ar fi spanacul sau broccoli. Încercați sa combinați alimentele în asa fel încât sa dispară „amărăciunea” .

Dragele mele mămici de pitici ! M-ați rugat să vă dau exemple de rețete pentru gustări sănătoase.

Ce spuneți de Colțunași cu spanac și tofu , Chifteluțe din semințe de floarea soarelui la cuptor ,Pateul cu alune și spanac etc.

Coltunasi cu spanacColțunași cu spanac și tofu poate fi considerat un aperitiv sănătos. Reinventarea unei rețete clasice de colțunași cu carne sau brânză, înlocuind ingredientele de origine animală cu unele vegetale,  se poate bucura de  un gust excelent.Aluatul  pregătit ușor, cu cereale integrale, pline de fibre, iar compoziția cu spanac și tofu  va aduce la masă numai exclamații de satisfacție din partea tuturor și în special al copiilor.

Chiftelute din seminte de floarea soarelui la cuptorChifteluțe din semințe de floarea soarelui la cuptor

Combinația de semințe de floarea soarelui, orez brun și faina de ovăz vă va oferi doza esențiala de fibre, usturoiul și busuiocul vor aroma fiecare înghițitură, asta în condițiile în care grăsimile nesănătoase lipsesc cu desăvârșire, întrucât preparatul nu se prăjește.

 Pateu de alune cu spanacPateul cu alune și spanac

Gustare delicioasa, numai buna de savurat pe o felie de ardei sau castravete proaspăt și crocant, rețeta de pate vegetal de alune cu spanac  oferă o porție de energie. Perfect pentru digestie, minunat pentru papilele gustative

Am dat exemple de rețete care nu conțin carne.Va întrebați De ce ?

Eu recomand carne de 2 – 3 ori pe săptămână. Consumam prea multă carne, până și în aceasta perioadă, plină de alternative… proaspete, precum verdețurile,legumele și fructele.

Copilăria este ultima șansă a părinților de a influenta alegerile alimentare ale copilului şi, de aceea, impunerea unor obiceiuri și atitudini corecte fată de mâncare vor ajuta viitorul adult să aibă o alimentație echilibrată și sănătoasă.

În general, copiii preferă alimentele simple, necomplicat preparate și fără un gust puternic.

Omul trebuie să învețe să mănânce, pentru că este o ființă rațională și ar trebui să fie conștient și de relația dintre mâncare și sănătate. Alimentația sănătoasă se învăță. Deprinderea de a consuma mai multă hrană decât este necesar rezultă dintr-o educație familială defectuoasă.

Incă din Antichitate, medicul grec Hipocrate, care a trăit 104 ani, scria: „Cu cât ne hrănim mai mult şi mai bine, cu atât ne dărâmăm viaţa mai repede“. Introducerea alimentației carnare, prin vânătoare şi prin creşterea animalelor domestice, a fost considerată drept cauza principală a scurtării duratei de viaţă. Mesele copioase cu cărnuri, slănine, afumături, mezeluri, conserve, alcooluri tari, cafele şi tutun dau multă satisfacţie pentru moment, dar, după vârsta de 40-50 de ani, dereglează ritmul digestiei şi favorizează apariţia obezităţii, cu consecinţe grave asupra activităţii inimii. Prin modificarea toleranţei digestive şi prin reducerea treptată a funcţiilor enzimatice, mâncărurile greu digerabile nu sunt metabolizate normal, rămân mult timp în stomac (circa 8 ore) şi în intestine (peste 20 de ore), se alterează şi produc acizi toxici care declanşează boli digestive (gastrite, ulcere, colite, balonări, constipaţii, cancer de colon).

În alimentaţia raţională, cu o hrană sănătoasă, se recomandă cât mai multe legume nefierte, salate uşor asimilabile cu morcov (care previne îmbătrânirea tenului şi apariţia ridurilor), salată verde, spanac, ţelină, ridichi, varză, conopidă, mărar, pătrunjel, fasole păstăi, mazăre, soia,lintea, tomate, castraveţi, ceapă, usturoi, praz, ardei,  ciuperci.Printre fructele cu mare eficacitate în păstrarea tinereţii ţesuturilor un loc aparte revine merelor, consumate în stare crudă, coapte.Reţinem că fructele şi legumele sunt bogate în fibre (celuloză), cu rol în stimularea tranzitului intestinal şi, de aceea, digestia lor se face în 20-30 minute, fără să fermenteze sau să putrezească pe căile digestive, evitând astfel producerea de gaze, vărsături, arsuri, indigestii şi intoxicaţii ale sângelui.

În comparație, digestia cărnii se realizează în 10-15 ore, lăsând multe toxine, constipații și afecţiuni ale colonului.Principiile de bază ale unei alimentaţii sănătoase au rămas neschimbate timp de decenii: consumaţi multe fructe şi legume, cât mai puţin zahăr şi alegeţi mai degrabă alimentele care nu au fost procesate sau rafinate.

Pentru a putea vedea efecte vizibile, oamenii trebuie să înţeleagă că alimentaţia corectă şi sănătoasă nu trebuie să fie ocazională, ci trebuie să fie integrată într-un stil de viaţă care va asigura starea generală de sănătate şi longevitatea.

Niciun aliment nu poate aduce, singur, toate principiile nutritive de care are nevoie organismul, ci doar o alimentaţie variată, moderată şi echilibrată.Baza alimentaţiei noastre ar trebui să fie alcătuită din alimente de origine vegetală.

fructe

 Legumele reprezintă cu adevărat hrană sănătoasă. Şi fructele de asemenea, însă ele ar trebui privite mai curând ca o completare a alimentației, mai ales atunci când există probleme cu greutatea corporală. Motivul este cantitatea mai mare de zaharuri pe care acestea le conţin şi o valoare calorică mai crescută.

Cantitatea minimă de legume şi fructe pe care ar trebui să le consumăm zilnic pentru a ne menţine starea de sănătate este de 5 porţii (o porţie este considerată a avea în jur de 80 de grame). Din categoria alimentelor de origine animală nu ar trebui să ne lipsească lactatele, sursă valoroasă de proteine de bună calitate, calciu şi alţi micronutrienţi, ouăle, peştele şi, în mai mică măsură, carnea.

Fiziologia omului ne spune un lucru: la o masă ar trebui să consumam un singur aliment concentrat. Orice nu este legumă sau fruct este aliment concentrat. Sistemul nostru gastro-intestinal nu poate digera în mod eficient tot felul de combinații fanteziste de alimente. De exemplu, friptura de porc cu garnitura de cartofi prăjiți. Nu că nu ar fi foarte gustoasă, numai că după ce o veți manca, pe lângă faptul ca vă veți îngrășa, vă veți îmbolnăvi, vă va cădea și ca o piatra la stomac.

Fibrele fac adevărate minuni pentru digestia ta și nu ar trebui consumate numai de către cei care doresc sa slăbească, ci de oricine dorește să aibă o digestie buna, să elimine fenomene neplăcute și să controleze senzația de foame sau sa își scadă nivelul colesterolului. 

Alte surse de fibre găsești, printre alte, în broccoli, mazăre, fasole, linte, seminte de chia, avocado, zmeură, capșune.

Nu contează doar ce mănânci, ci și cum asociezi alimentele. De exemplu, fructele fermentează, de aceea consumul lor ar trebui să se facă în prima parte a zilei și fără a le asocia cu altceva de mâncare. În special nu se amesteca fructe cu alimente de origine animală și nici carnea cu alimente pline de amidon cum ar fi cartoful. De fapt, cu cât vei reduce mai mult produsele de origine animală din alimentația ta, cu atât vei fi mai câștigat. Nu trebuie să te temi că nu ai de unde sa iți iei nutrientii de care organismul tău are nevoie, pentru că exista surse de proteine vegetale din belșug, de la soia, năut, la nuci, semințe și multe altele.

salata verde

Modul în care ne trăim viața de zi cu zi, în special în mediul urban, nu ne permite să avem mereu contact cu natura, însă ar trebui să avem parte de acest lucru în fiecare zi. Orice spațiu verde poate avea beneficii asupra sănătății noastre mintale și fizice. Așadar, începeți de azi sa petreceți împreună cu copii mai mult timp în natură!

copii in natura

Este esențial pentru noi să recunoaștem faptul că sănătatea noastră fizică și mintală are nevoie de natură. Dacă noi și copiii noștri trăim o viață structurată și gestionată departe de lumea naturală avem de suferit. Haideți să ne îndreptăm atenția spre includerea naturii în viata noastră și vom fi mai bogați.

Am dorit ca prin această expunere să vă dau câteva sfaturi în legătură cu alimentația sănătoasă a copiilor dumneavoastră dar și câteva sfaturi pentru dumneavoastră.

Știu că mulţi dintre dumneavoastră au venit de la mare distantă pentru a participa la această conferință și vreau să vă mulțumesc pentru efort !

Sursa : Sano Vita

Articol scris pentru Superblog 2018

Reclame

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s